CELE SAPTE MINUNI ALE LUMII ANTICE

MAREA PIRAMIDA DIN GIZA

Locaţie: Platoul Gizeh - oraşul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.

Aceasta este singura minune a lumii ce nu necesită descrieri ale istoricilor din antichitate sau ale poeţilor. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac speculaţii referitoare la formă, mărime şi prezentare. Este cea mai veche şi totuşi singura care a supravieţuit timpului. Contrar părerii generale, numai Marea Piramidă a lui Khufu (Cheops), nu toate cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor şapte minuni ale lumii antice.

Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcţie din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea în 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m) înălţime, latura de 227 m şi cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Feţele piramidei erau placate cu plăci şlefuite din granit. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2.560 î.e.n. pentru a servi drept mormânt acestuia.

Tradiţia construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a ideii de "mastaba" sau "platformă" ce acoperea mormântul regal. Mai târziu, au fost folosite mai multe "mastaba", fapt dovedit de primele piramide, cum este Piramida în Trepte a Regelui Zoser (Djoser), construită de faimosul arhitect egiptean, Imhotep.

După cum ne informează Herodot, construcţia ei a durat peste douăzeci de ani, lucrând 100.000 de oameni. Întâi a fost pregătit locul de amplasare şi au fost transportate blocurile de piatră. Atunci era folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o şlefuire ce a dispărut de-a lungul timpului. Deşi încă nu se ştie exact cum au fost aşezate blocurile de piatră, au existat mai mult teorii: una din aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în spirală, ce era înălţată pe măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi şi apă, uşura transportarea blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că blocurile de piatră erau puse la locul lor folosind pârghii lungi.

Când au cucerit Egiptul, in anul 641, arabii au găsit piramida intactă şi după ce au deschis-o, căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.

De-a lungul istoriei, piramidele de la Gizeh au stimulat imaginaţia oamenilor, aceştia numindu-le "Grânarele lui Iosef" sau "Munţii Faraonului". Când Napoleon a invadat Egiptul în 1798 mândria resimţită de el atunci a fost exprimată în faimosul citat: "Soldats! Du haute de ces Pyramides, 40 siècles nous contemplent" (Soldaţi! 40 de secole ne privesc din vârful piramidei).

În ultimii ani s-au mai descoperit înca trei sau patru camere, în apropiere de camera funerară, într-una fiind corabia regală, iar celelate sunt în curs de explorare, dezvăluind poate ultimele secrete ale Marii Piramide: tezaurul şi mumia faraonului.

Astăzi, Marea Piramidă este inclusă, împreună cu celelalte piramide şi cu Sfinxul, în regiunea turistică a Platoului Gizeh. De asemenea, în zona aceasta se află muzeul ce găzduieşte misterioasa Barcă Solară, descoperită abia în 1954, lângă partea de sud a piramidei. Această barcă se presupune că a purtat corpul lui Khufu în ultima sa călătorie, înainte de a fi înmormântat în piramidă. Se poate de asemenea să fi servit şi ca mijloc de transport în viaţa de apoi, conform credinţelor antice egiptene.

Descriere

Atunci când a fost construită, Marea Piramidă avea 145,75 m înălţime. De-a lungul timpului, a mai pierdut 10 m din vârf. Era acoperită cu piatră şlefuită (o parte se mai vede în vârful piramidei lui Khefren). Unghiul sub care e construită este de 54 de grade şi 54 de minute. Fiecare parte a ei este orientată atent spre unul din punctele cardinale ale busolei, adică nord, sud, est şi vest. Perimetrul orizontal al fiecărei secţiuni în piramidă descrie un pătrat. Cea mai mare eroare între lungimile laterale este, uimitor, mai mică de 0,1%.

Fiecare bloc de piatră din cele două milioane în total cântăreşte mai mult de 2 tone. S-a sugerat faptul că în cele trei piramide sunt suficiente blocuri de piatră pentru a construi un zid gros de 30 cm şi înalt de 3 m care să înconjoare Franţa. Suprafaţa ocupată de Marea Piramidă poate înghiţi Catedrala Sf. Petru din Roma, catedralele din Florenţa şi Milano şi Catedralele Westminster şi Sf. Paul din Londra, toate laolaltă.

Pe faţeta din nord se află intrarea în piramidă. Coridoarele şi galeriile duc fie spre camera mortuară a regelui, fie au avut alte funcţii. Camera regelui se află în inima piramidei, putând fi accesată numai prin Marea Galerie şi un coridor ascensional. Sarcofagul regelui este făcut din granit roşu, ca şi pereţii interiori ai camerei. Cea mai impresionantă este piatra cu laturi foarte fin şlefuite de deasupra intrării, lungă de peste 3 m, înaltă de 2,4 m şi groasă de 1,3 m. Toate pietrele din interior se potrivesc aşa de bine, încât nu poţi strecura nici un card între ele. Sarcofagul este orientat conform direcţiilor busolei şi este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră. Probabil a fost introdus în timpul construcţiei.

Au fost propuse noi teorii referitoare la originea şi scopul piramidelor de la Giza... Observaţii astronomice... Locuri de venerare.. Structuri geometrice construite de o civilizaţie demult dispărută... Chiar şi teorii legate de extratereştri au fost propuse, fără dovezi clare... Dar dovezile istorice şi ştiinţifice copleşitoare sprijină în continuare concluzia că, ca şi alte mici piramide din regiune, Marea Piramidă a fost construită de civilizaţia egipteană de pe malul vestic al Nilului, pentru a servi ca morminte regilor lor. Morminte unde Khufu, Khefren şi Menkaure puteau să-şi înceapă călătoria mistică în viaţa de apoi.

Herodot a spus că piramida a fost construită în 20 de ani, adică 7300 zile, (Khufu a domnit vreo 23 ani) astfel, toate cele 2521000 blocuri de piatra de peste 2 tone fiecare au fost urcate pe piramidă în acest timp. Asta înseamnă că, dacă s-a lucrat tot anul în fiecare zi pe întreaga durată de 20 ani, atunci, în medie au fost adăugate 345,4 blocuri de piatră pe zi. Dacă s-a lucrat 8 ore pe zi, atunci s-au adăugat 43,2 blocuri de piatră pe oră, adică aproape 1 piatră de peste 2 tone pe minut. Daca s-a lucrat 24 ore pe zi, ceea ce e mai puţin probabil, atunci s-au adăugat în medie 14,4 pietre pe oră. Pietrele însă au trebuit tăiate în forma pe care o au, şi aduse la faţa locului, unele de la câteva sute de kilometri distanţă. În încăperea regelui au fost folosite mai multe pietre de până la 80 tone fiecare, şi probabil nu a fost uşor pentru egipteni să le ridice până în inima piramidei la 50 metri peste sol. Majoritatea pietrelor au însă în jur de 2500 kilograme, aşa că dacă s-au înghesuit 20 de persoane în jurul pietrei care are în medie 127cm x 127cm x 71cm [1], şi fiecare a ridicat 125 kilograme, atunci cele 20 persoane cărând 125 kilograme fiecare au trebuit să urce treptele de 71cm înălţime pentru a urca piatra pe piramidă. Deşi în Egipt sunt peste 60 piramide, doar cele 3 piramide de la Gizeh sunt construite cu pietre aşa mari.\

GRADINILE SUSPENDATE ALE SEMIPIRAMIDEI

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonsor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. Ele figurau în antichitate pintre cele Şapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon, pentru soţia sa Semiramida (sau Semiramis). După informaţiile istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind inalţi de 24 metri. Erau udaţi de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaşte încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. Dupa unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perşi, in timpul ocupării Babilonului , tot atunci fiind dărâmat şi Turnul Babel.

TEMPLUL ZEITEI ARTEMIS DIN EFES

Templul zeiţei Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut şi ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeiţa Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraş aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiţei Artemis din Efes se află la 50 km sud de la oraşul Izmir, Turcia. Din templul original (considerat una din cele şapte minuni ale lumii) nu au rămas decât puţine urme.

Descrierea templului

Templul a fost construit timp de 120 de ani de catre imparatul Adrian cel Mare Clădirea a fost lată de 51 m şi de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălţime susţineau acoperişul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiţei Artemis, acoperită cu aur şi argint.

Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă."

La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, şi că şi el a murit în foc.Istoria acestui om este una din cele mai dramatice şi pline de învăţăminte din antichitate.El nu se deosebea prin nimic de semenii săi,însă,în dorinţa de a se menţine în conştiinţa oamenilor şi în istorie comite această crimă.de aici a luat naştere expreşia "Slavă lui herostrate" .Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu.

În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar iar a fost dărâmat odată cu apariţia creştinismului.

STATUIA LUI ZEUS DIN OLYMPIA

Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica criselefantină, în fildeş ornat cu aur şi avînd o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Ch. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru a o adăposti a fost construit un templu.

Se crede că în anul 394 d.Ch. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.

În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică creştină, în prezent ruinată).

Din măreaţa statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata şi amănunţita sa descriere.

Autorul acestei opere, Phidias, era atenian, prieten şi sfătuitor al lui Pericle. Era deja cunoscut, după ce realizase cu puţin timp înainte statuia reprezentând pe Athena Parthenos din templul Parthenon de pe colina Acropolis din Atena. Ca şi aceasta, şi statuia lui Zeus a fost executată în tehnica chryselephantină, din lemn îmbrăcat în foi de aur şi cu plăci de fildeş.

După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la vest de Altis şi care era cunoscută şi şase secole mai târziu sub numele de "atelierul lui Phidias". El a avut drept colaboratori, un pictor - fratele său, Panaenos - şi un gravor, Colotes, originar din insula Paros. După ce statuia a fost complet gata în atelier, ea a fost demontată şi transportată piesă cu piesă în templu, unde a fost remontată pe soclul de marmoră dinainte pregătit.

Înălţimea stauiei era de aprox. 12 m, iar soclul nu depăşea 14 m, înfăţişându-l pe Zeus aşezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ţinea o Victorie, lucrată în fildeş şi aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă, Zeus ţinea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol şi-i acoperea picioarele. Părţile corpului neacoperite erau de fildeş, picioarele erau rezemate pe un taburet, susţinut în cele patru colţuri de sfincşi de aur.

Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeş, aur, pietre preţioase şi picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul şi care reprezentau lupte legendare, figuri de zei şi chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincşii care susţineau braţele tronului erau basoreliefuri care-i înfăţişau pe Apollo şi pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles şi ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu, Afrodita ieşea din spuma mării.

Expresia feţei lui Zeus imprima privitorului o profundă emoţie. Forţa şi în acelaşi timp seninătatea au impresionat pe toţi cei care au privit statuia şi a căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă.

În faţa statuieiexista un bazin care conţinea uleiul necesar întreţinerii, având în acelaşi timp şi rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia.

Publicul nu se putea apropia de statuie, nici nu o putea vedea în în fiecare zi. Antioh al IV-lea Epifanul (175 - 164 î.Ch.), regele Siriei elenistice, a oferit templului o draperie de purpură, care a fost montată în faţa statuiei şi nu era îndepărtată decât la solemnităţi.

Lumina care pătrundea în templu şi cea dată de flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrăţişa toată măreţia statuiei. Umbre şi lumini jucau pa sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeş, pierzându-se pa faţa calmă şi fruntea senină, în ochii care concentrau toată viaţa statuiei.

MAUSOLEUL DIN HALICARNAS

Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyros şi a sculptorilor Scopas şi Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei elenistice Caria (377-353 î.Ch.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu. ^[1]. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigaţia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. In anul 556 î.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se intindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre şi la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat, din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap. Incepând din anul 377 i.Ch., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, in amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii Satyros şi şi pe sculptoriiPhytheos Scopas şi Timotheos, toţi din Grecia.

Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobişnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch. Văduva sa, Artemisa, care îi era şi soră, a continuat lucrarile incepute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol şi Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soţul şi fratele ei. Arhitecţii au continuat construcţia până la sfârşit (335 î.Ch.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, segasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperişului se mai inălţa o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga. Cu o înălţime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaţilor Ioaniţi (în sec. XVI).

Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.

COLOSUL DIN RODOS

Rhodos este o insulă din Asia Mică, unde Marea Egee întâlneşte Marea Mediterană.

Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe zeul grec al Soarelui, Helios şi măsura între 32 şi 36 de m. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.C. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor (vezi poza alăturată).

Rhodos devine în anul 408 î.C. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea,însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe900 de cămile, după cum spune legenda.

Statuia era construită din bronz şi întărită ulterior cu fier şi piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz şi 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantităţi au fost chiar mai mari. Avea o înălţime de 33 m şi stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertăţii din SUA.

FARUL DIN ALEXANDRIA

Farul din Alexandia a fost construit în secolul III. î.e.n. în Egipt pe insula Pharos. Prima oară a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari.

Farul avea o înălţime între 115 şi 135 de metri şi a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. Antipater din Sidon l-a numit între cele şapte minuni ale lumii.

Istoria farului

Ţărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, aşa s-a născut ideea de a construi ceva care indică drumul corect către port.

În anul 290 î.e.n. regele Ptolemaios a început construcţia farului, care a fost terminată după moartea lui de către fiul lui, Ptolemaios Philadelphus.

Farul a fost construit după concepţia architectului Sostratus, (Σώστρατος Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemaios i-ar fi interzis lui Sostratus să-şi pune numele pe construcţie, dar Sostratus a scris pe baza farului: "Eu Sostratus fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori şi oamenilor care călătoresc pe mări". În greacă:

ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ